Omul de afaceri Alexandru Roibu, fiul fostului director general al combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, Constantin Roibu, pregătește construcția unui mic centru comercial în cartierul bucureștean Pantelimon, după ce a finalizat trei proiecte rezidențiale tot în Capitală, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
În raportul privind cauzele insolvenței Oltchim, prezentat de către administratorii judiciari în 2013, se menționa că Oltchim a derulat relații comerciale defavorabile, generatoare de prejudicii, cu mai multe companii controlate direct sau indirect de către propriul management, inclusiv cu unele deținute de fostul director general Constantin Roibu și de familia acestuia.